Partea 1. SOCIOCRATIA. SECȚIUNEA DE AUR
Când ai spus că trebuie să ștergi totul din cap și să îți expui din nou gândurile, primul lucru care mi-a venit în minte – trebuie să ștergi totul până la esențial. Este ca un constructor, în care te miști invers: desfaci întreaga figură până la prima piesă, de la care totul începe apoi.
În cazul scrierii articolului „Paradigma noii epoci – sociocrația” punctul de referință în conștiința mea a fost începutul începuturilor a tot ce există – izbucnirea de lumină din Big Bang. Tocmai de la acest marker a pornit calea reflecțiilor mele… ei bine, și, în cele din urmă, a apărut însăși ideea și descrierea noii paradigme.
Acum însă punctul de referință a devenit altul – în capul meu, ca răspuns la întrebarea „Ce este esențial?” a apărut imaginea coloanei vertebrale a omului. Coloana lui vertebrală, care din nu știu ce motiv avea o ușoară nuanță metalică. Probabil, această culoare, oțelită, conștiința mea în acest moment o asociază cu temelia – principiile și valorile. Tocmai ele se schimbă acum pe planetă.
M-am verificat de câteva zile, dar din nou și din nou da – exact omul și propria lui temelie sunt acel început pe care totul converge și care stabilește ritmul pentru sine și mai departe.
Aceasta, apropo, este logic, pentru că atunci, acum un deceniu, a fost descrierea bazei (esenței paradigmei), iar acum noi existăm deja în această esență descrisă, și este timpul să luăm decizii care să răspundă noilor condiții de viață.
Așadar, omul. El este acum în reflecții acceptat în mod definitiv ca unitate de calcul, care determină totul.
Am început să mă gândesc la structurare, și mi-a căzut sub ochi un interviu cu matematicianul Savvateev, care a menționat despre ea. El a mai vorbit și despre marele viraj la stânga al timpurilor actuale. Despre faptul că statul ar trebui să creeze forțat oameni inteligenți… și despre faptul că a apărut necesitatea unei noi paradigme, care să le dea oamenilor orientări. Acest lucru a fost rostit atât de mult cu cuvintele mele multianuale, încât, se poate spune, pe spațiile internetului am întâlnit întâmplător un coleg sociocrat. Ei bine, sau nu întâmplător…
Savvateev se ocupă de teoria jocurilor, o direcție a științei în care matematica se intersectează cu societatea. În general, pentru mine el s-a dovedit a fi un semn că mă aflu în punctul corect de intersecție a timpului, reflecțiilor și cererii oamenilor.
Am început să mă gândesc la intersecția dintre matematică și societate, și m-am gândit că desenul omului în cerc al lui Leonardo da Vinci răspunde acestei intersecții. El – imaginea ideală a existenței omului în statul noii epoci, orientat spre antropocentricitate.
Apoi m-am gândit la Secțiunea de Aur, ca la o formulă a armoniei a tot. Undeva într-unul dintre textele care au apărut pe internet am citit că tocmai Leonardo a introdus această definiție în viață…
Și apoi gândul meu s-a întors la propria mea definiție – la sociocrație*. La natura ei triplă a existenței simultane a elementelor, unde fiecare dintre ele este orientat către om ca unitate de bază a atenției și aplicării forțelor sale. M-am gândit că va fi interesant să văd logica aplicării regulii Secțiunii de Aur la definiția sociocrației. Să zicem, se va confirma ea ca existență simultană a celor trei elemente constitutive ale sale?
Așadar, definiția. Am presupus că părțile sale constitutive (societatea, puterea și construcția statului) – este o denumire textuală a formulei Secțiunii de Aur. Am tradus textul în desen (din fizica cuantică știm că punctul este simultan și undă, și deci segment de spațiu) și am analizat succesiv obținutul în raport cu întregul, adică omul.
- Puterea = 62%, construcția statului = 38%
În problema dezvoltării/influenței asupra omului se vede că atunci când instrumentele de putere (reguli, legi, alte pârghii ale instituțiilor de putere) sunt diverse, construcția statului este substanțial mai simplă. Dar construcția nu ține cont de nevoile societății.
- Construcția statului = 62%, societatea = 38%
Când construcția statului este prea încărcată, societatea nu este foarte flexibilă, iar pârghiile de putere ca regulatoare ale mișcării de la forma statului la esența sa sub forma comunității de oameni nu există deloc.
- Societatea = 62%, puterea = 38%
Societatea posedă o mare libertate, este capabilă de auto-organizare, are unele reguli (de exemplu, legile de bază), pe care le respectă. Dar fără o construcție formulată a statului sub formă de stabilizator ea este puțin stabilă.
Același lucru se poate urmări și în direcția inversă:
- Societatea = 62%, construcția statului = 38%
La o societate dezvoltată cu o construcție simplă a statului nu există instrumente eficiente de putere, și deci, prin timp ele ar trebui să apară, altfel va începe haosul.
- Puterea= 62%, societatea = 38%
La instrumente ample de putere apare suprareglementarea societății, ea este mai puțin înclinată spre inițiativă, și deci, mai puține stimulente pentru dezvoltarea propriei sale. Lipsa construcției statului ca formă, în cadrul căreia comunitatea de oameni trăiește și se dezvoltă, creează și ea un element de anarhie, societatea prin timp se va destrăma în facțiuni.
- Construcția statului = 62%, puterea = 38%
Construcția statului este multinivel, ramificată, la fiecare nivel propriul său arsenal de instrumente de putere (nu foarte flexibil), societatea nu este luată în considerare ca element important al viabilității țării.
Se dovedește că oricât ai considera formula Secțiunii de Aur pentru țară și omul din ea, ea invariabil sugerează necesitatea luării în considerare a tuturor celor trei elemente ale definiției simultan, deoarece ele sunt interconectate între ele și toate sunt orientate către dezvoltarea omului. Adică, întrebarea mea inițială despre simultaneitatea elementelor definiției sociocrației și-a găsit confirmarea.
Mai mult, se confirmă și triplitatea definiției, deoarece tocmai luarea în considerare simultană a tuturor celor trei elemente dă stabilitate atât formei existenței umane (statului), cât și esenței sale (însuși omului pe calea dezvoltării sale).
În ce proporție ar trebui atunci să existe elementele definiției, pentru ca omul în final să se dezvolte armonios?
Este dificil de spus categoric, pentru că statul are nevoie periodic să fie atât rigid, cât și flexibil. Instrumentelor de putere și influență are sens de asemenea să se alterneze ca dimensiuni. Și societății în timpuri diferite trebuie să i se ofere diferite grade de libertate, pentru că dacă aceasta va fi mereu fără cadre constrângătoare sau cu cadre, excesiv de îngrăditoare pentru zborul gândurii și intențiilor omului de a face ceva creator, societatea pur și simplu se va frâna în dezvoltarea sa.
În consecință, și statul va deveni mai puțin dezvoltat, mai inert. În final, sarcina evolutivă a omului – să se dezvolte ca personalitate pentru ca cu el să se dezvolte și țara sa - se va dovedi a nu fi îndeplinită. Și deci, va interveni dezechilibrul sistemului „om-stat” în ansamblu… cu un rezultat trist pentru toți.
Simțul echilibrului necesar în condițiile paradigmei care a sosit îl au sociocrații. Pe lângă faptul că posedă un anumit tip de gândire, ei înțeleg corect tendințele, actualitatea a ceva în contextul realităților de viață schimbate, simt cu exactitate viitorul, în consecință, se orientează bine pe teren și pot construi corect proiecția mai departe.
În principiu, sociocrat poate fi oricine, însă, de regulă, potențial aceștia sunt oameni din rândul celor cu inițiativă, creatori, inovatori, filosofi și viziuni. Dar pentru ca potențialul lor să se deschidă mai strălucitor și să devină eficient în condițiile paradigmei schimbate, ei mai trebuie încă să se conștientizeze pe ei înșiși ca oameni ai noii epoci. În articolul despre paradigmă am adus lista inițială de calități personale ale sociocratului, acolo nu este o listă foarte mare, dar ele în om trebuie de asemenea să existe simultan. Împreună cu conștientizarea.
Pe planetă acum sociocrați conștienți nu sunt foarte mulți, în mare parte oamenii încă nu se percep ca atare. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului oameni tocmai de acest format se vor manifesta mai activ.
Dar să revenim la dezechilibru. Înțelegerea de masă a existenței de sine în noua epocă la oameni încă nu există. În consecință, acțiunile lor în punctele de luare a deciziilor pornesc de la ceea ce le este familiar. Dar deoarece familiarul a dispărut și cu fiecare zi acest lucru se vede tot mai clar, deciziile inerțiale duc la defecțiuni sistematice.
Dacă în imaginație, atunci acest lucru este la fel ca și cum în cosmos vrei să te miști la fel ca pe Pământ, pentru că mersul pe pământ îl cunoști din copilărie. Și acolo, și aici tu ești om. Și acolo, și aici în jurul tău sunt tipuri familiare de încăperi, construite după măsurile pământești. Dar atracția pământească în cosmos nu există. Și deci, acolo, pe stația cosmică, nu te miști în modul familiar, ci plutești. Îți apar alte plastici de mișcare, alte centre de greutate etc.
Același lucru se întâmplă aici și acum.
Acum se observă foarte mult dezechilibru pe planetă. Este mai mult decât acceptabil în sistemele de organizare a statului, iar aceasta înseamnă că statul influențează direct – nu în cel mai bun mod - asupra calității vieții omului și a dezvoltării sale ca personalitate. O mulțime de acțiuni familiare ale sistemului nu îl dezvoltă pe om, ci dimpotrivă, îl forțează să se închidă în cochilie și apasă pe ea din exterior. Neînțelegând că astfel sistemul se uzură pe sine. Dar inerția – este un lucru puternic, chiar uneori depășind instinctul de autoconservare. Un exemplu strălucitor – Republica Moldova.
În 2018 scriu articolul „Viziunea strategică a RM”, în partea introductivă a căruia vorbesc despre faptul că una dintre principalele probleme ale țării noastre – reproducerea mentalității sovietice a perioadei de declin a URSS (adică, stadiul de regres) de către fiecare, care intră în sistemul de administrare a statului.
Și în plus, nu este vorba nici măcar de vârsta funcționarului/politicianului. Aceștia pot fi oameni noi, tineri, crescuți într-un alt spirit, cu idei bune proaspete, însă mentalitatea și construcția sistemului sunt atât de rigide, încât fie îi resping pe noii veniți din ele, fie îi macină într-o masă omogenă, familiară, pe care mașina de stat continuă prin inerție să meargă înainte. Creând pentru sine și pentru ceilalți actori iluzia solidității construcției statale, stabilității și înțelepciunii.
Pandemia COVID, care a început în martie 2020 și nu s-a încheiat până în ziua de astăzi, a scos la iveală și continuă să scoată la iveală problemele vechi de viață a Moldovei. Acumularea lor se întinde deja de 30 de ani, problemele au fost sistematic tăinuite, nu prea erau în discuție în câmpul public, dar dintr-odată sub influența stresului mondial neprevăzut extern se dovedește că toate sferele construcției statului fie sunt putrede, fie puțin eficiente. Așa, apropo, nu s-a întâmplat doar în Moldova, defecțiunile sistematice și descoperirea problemelor - sunt particularitățile manifestării paradigmei care a sosit.
Să presupunem, în Moldova defecțiunea sistematică multiplă – este tocmai rezultatul mentalității reproduse din nou și din nou a omului sovietic din perioada de regres a URSS. Dar cum să explici atunci criza energetică care a început toamna lui 2021, care a creat în țara noastră efectul domino accelerat de prețuri și tarife pentru tot ce există în jur? Și procesul acesta continuă…
În actuala echipă managerială cumulată (guvernul, președintele, parlamentul RM) oameni sovietici nu există. Ea constă integral din oameni cu educație occidentală, cu cunoaștere a limbilor străine și cu experiență multianuală de lucru în diferite ONG-uri, care primesc în principal bani occidentali pentru munca lor. Mai mult, acești oameni efectuează reforme, adoptă legi pentru îmbunătățirea vieții, chiar au obținut statutul de candidat în UE pentru statul nostru.
Cu toate acestea, viața devine tot mai dificilă, și cu fiecare zi la populația RM crește senzația de a se afla în epicentrul prăbușirii și războiului, deși războiul se desfășoară în afara granițelor noastre.
Ce fac atunci ei nu așa? De ce acțiunile lor, care funcționează, de exemplu, în același Occident, în Moldova nu duc la succes?.. De ce imaginea exterioară a țării nu coincide cu conținutul ei intern? De ce se observă ruptura reputațiilor – în afară și în interiorul Moldovei?
Și principalul – ce să faci, pentru ca deciziile în sfârșit să înceapă să fie eficiente?..
Continuare urmează…
NOTĂ:
*Sociocrația – este triunitatea puterii, construcției statului și societății, orientată către dezvoltarea omului ca personalitate. Pentru ca omul, dezvoltându-se, să-și formeze țara ca personalitate. Iar totalitatea țărilor – lumea în ansamblu.
Puterea este reprezentată de instrumente și influență, pentru care principalul este omul și tot ce este legat de el (drepturile, obligațiile, demnitatea lui).
Construcția statului trebuie să fie formulată și asamblată într-un anumit mod, în mod nou. Ea trebuie de asemenea să fie orientată către om, dar deja în contextul dezvoltării sale, și, ca urmare, a propriei sale dezvoltări și consolidări.
Societatea, fiecare glas al ei formulându-se pe sine, progresul său, reglementând puterea în interiorul și deasupra sa. Adică, societate dezvoltată cu o poziție de viață creatoare și activă.
Adică, acesta este un flux triplu care se interpenetrează, al cărui motor și centru este omul.
Elena Radu
09.11.2022
Chișinău